Poezii despre Singurătate:

mâine se-ntâmplă
o frunză de nuc

şi noi aşteptăm

Pe un drum presărat cu frânturi de lumesc
Amintind de un timp cu risipe de cer,
Se înșiră un gând apărut din eter,
Fulgerând prin văzduh și lovind nefiresc.

am tatonat puțin terenul celor privilegiați
până când s-au prins
că mă jucam cuminte
cu sfori despre care

Flori de tei

Te-ai dus la cer, să stai între luceferi
acolo unde nimeni n-a urcat vreodată,

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

A nins în părul meu cu ghiocei
Și iarna vieții își arată blana,
Eu o sfidez trăind din amintiri,
Care îmi completează zilnic hrana.

Cand iese soarele din nori
Te gândesti sa nu mai mori
Ci sa zbori.

Privesc cerul nopții de azur
Îmbrăcat în mantie de stele,
Iar de nicăieri aud un murmur
Al gândurilor mele grele.

EU ȘI CU MINE


Noi doi, Eu și cu Mine,

Trecut-au anii mei ca norii,
Toamnele ca și cocorii,
Verile ca florile,
Primăveri ca visele,