Poezii despre Singurătate:

visele nu mai erau vise
în accepțiunea iubirii
erau niște epave plutind
pe o mare de cuvinte nestăvilite,

nu-i nimic, nu-mi răspunzi
mi-este bine și așa
două tăceri
ca două tăișuri

FLUTURI ÎNTÂRZIAŢI

stăteai aşezată cuminte
între miazăzi şi miazănoapte

mi-e cam frig în camera ta
obscură
plină cu rafturi de tăceri
ar fi mai bine dacă mi-ai sta alături

mă întrebai dacă păsările
vorbesc,
nu, doar cântă de dragoste
îți răspundeam,

Eu te aștept și-acum la ultima adresă
La care-am stat cu tine cam un anotimp
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
E-o cameră închiriată contratimp

tu nu trăiești printre oameni.
tu trăiești într-un crepuscul
între ocean și nisipuri
doar stelele căzătoare

Poeți și poetese râd
De boli voievodale,
Pe caldarâmul violet
Din tragice canoane.

într-o parte a lumii
mă aşteptai fără a şti
că nu sunt
încă

erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară