Poezii despre Singurătate:

atunci tu te-ai așezat în dreptul plecării
mele definitive
iar eu în golul privirii tale
ca să nu te pierzi sfâșiată

mi-ar trebui mult timp să mă
dezobișnuiesc de viață
fiindcă trăsnetul nu-i infailibil
iar iubirea întâi te devoră

FUNDAL DE PLOAIE

nu m-am lămurit prea repede
ce aș fi vrut să fiu

NUDA IDEE

unde mi-e ușa, nudă idee?
vreau ca să ies din propriul meu vid

Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deșarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,

Floarea de salcâm
...
Noi vom pleca iubito, că așa este scris
Și timpul nostru-n lume e scurt și efemer,

Ce ușor pierit-a lumea noastră!
...
Ce ușor pierit-a lumea noastră,
Cu ciobul ei de lună, cu noaptea ei albastră,

după ce faci focul să trosnească
pune piatra pe deasupra
dar nu oricum
ci în așa fel încât să iasă toată

tu stăteai în spatele inimii mele
la stânga era o oază de singurătate
în care mă trăgeai de fiecare dată când
umbra ta era prea neliniștită

și totuși încă nu e frig destul,
cearcănele apar după o iarnă îndelungată
de suferințe inerente
cum ar fi să faci sărbătorile împreună