Poezii despre Singurătate:

dintr-un izvor de nădejde
subtil
se-nalță o pană de vultur

Și va plânge toamna peste noi în cimitire,
Iar domnițele de mână vor aștepta păgâne
Străini vom fi de toate familiile bătrâne
Cu satanice trucaje în gesturi și gândire

Singurătatea... în Ajunul de Crăciun

Singurătatea, bat-o vina,
Știe ea când se exprimă,

TALIA SUPLĂ A CLEPSIDREI


surprinzi perfecțiunea iernii prin

Și cum stau de supărat
De amar și vinovat
În idee mă-nconjor
Și-n aspect, întreg omor

vara aceea,
ți-aduci aminte
aruncam cu pumni de nisip
în cele patru zări

știu că te gândești la mine
altfel nu ți-aș fi trimis un cal alb
prin gândurile tale
și nu te-aș mai fi îmbrățișat în piatra

Câteodată te văd la fel de frumoasă
Mai demult te pictam goală pe-un șevalet
Uneori plecai prea departe de casă
Prea aproape-ți părea monoton, desuet

în stânga era o jumătate de haos
în dreapta era o risipă de nemângâiere
oricât ai fi alergat de negură
pe câmpul fără orizont

cum să iubesc iarna?
spune-mi tu
frunză
care stai întunecată