Poezii despre Singurătate:

mă încape pădurea
mai ales atunci când tu ești o ceață
și de atâta plutire te lași ba pe deasupra
ba pe dedesubtul copacilor

înaintea noastră erau copacii deșirați
iar eu când mă aplecam să culeg pietrele
cerul se curba odată cu
aplecarea mea

tu erai un râu în noaptea blândă
și îmi curgeai
ca o vioară,
deodată cu lacrimile

pot să alerg de-acum mi-am zis
gândind
sau poate doar delirând
sunt mai ușor gonindu-te din mine

cred că tu mă strigai din mine
și eu nu te auzeam fiindcă
începuse deja numărătoarea inversă
a timpului meu

cum să-ți respir tandrețea
pe care o înfășori adesea în
raiuri de cuvinte
cum să-ți captez emoția,

NINSOARE ÎN DUNGI


îngere,

nu mai pot reface
călătoria până la tine
dar mi-aș fi dorit a înfiripa intensitatea ei
recompusă dintr-un demult

E joi,
E dimineață
Și e lume;
E ochi,

eu mă culcasem
și-mi era bine așa
cu iarba crescută din mine
și frigul doar îl visam