Poezii despre Singurătate:

eu nu mai cred nici în nisip nici în iubiri
chiar de-ar părea trăiri și vise-adevărate,
împreunându-ne în valuri de-amintiri
și împărțind o vară tristă-n jumătate

Iluzie dobândită
Într-o viață nedorită,
Durerea pierderii ce-apare
Când sufletul și gândurile-ți sunt goale.

Lacrima lunii
...
Ce palizi sunt în noapte pereții
De razele lunii atinși,

Cufundat în durere adâncă te pătrund
Tu, o nemiloasă undă
ce în mine iadul arzător afundă
Și vremurile de acum inundă...

Drumul meu duce spre stele,
Pași mărunți pe tot destinul,
Eu ating aici preaplinul,
Într-o viață de mistere.

Eu te salut din închisoarea mondială
Dar aș mai accepta o ultimă rutină
Într-un oraș pierdut în era feudală
Unde iubirea stă să intre-n carantină

E noapte târzie şi somnul apune
în cumpăna gândului încă hoinar
prin gări neștiute cu trenuri nebune
pe care, mâhnit, le aştept în zadar.

VIRUS FINAL


domnule doctor

Mi-e dor de tine
Să ne plimbăm prin parc
Să simțim briza de pe lac
Să fii cu mine.

E moarte afară, iubito,
Ascultă și tu cum vuiește
Și slugă îți sunt de departe,
Și cearta în noi se pornește.