Poezii despre Singurătate:

Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,
când mă cuprind și le ascult pe toate! –
revin din arcul frânt al unui curcubeu
cu lungi păreri de rău nevindecate.

Singur stai în turn de mult te-ai resemnat
Şi de noaptea istoriei nu ţi-e mai teamă
Cu destinul aici în turn te-ai împăcat
Visurile tale toate se destramă

Îți scriu iubito din cetate
Plutind în ceața de sub munte
Când trec fantasmele iertate
Și cei ce nu mai pot răspunde

tu mă înconjurai cu inima
și eu credeam că e incandescența primăverii
în mii de zbateri
ca o insulă lovită din toate părțile

Mă asculți? ...iubirea-ți tace
M-ai adâncit subit
In dulcea eternitate
Ce somnul a cuprins.

Străzile-nșirau bastilii de fanfară
Și-n toate mă aflam mai sfânt, mai erudit,
Tăcut, pe peron, îmi rulam o țigară
Și bolnav așteptam camarila regală

pusesem o virgulă între mine și tine
fiindcă de la un timp
povestea noastră devenise o
idee prea lungă

eu nici nu mai trebuia să spun ceva
fiindcă povestea o spuneau crengile
noaptea

Intr-o noapte am visat, că viața mi s-a terminat
Stăteam deoparte si priveam spre cei ce nu mă înghițeau
Erau destui, făceau risipă într-ale vorbelor ispită
Se încruntau si născoceau idei ce apoi le așezau

eu nu mă pot uita în partea din care-mi lipsești

câteodată era în stânga aleilor
uneori la marginea patului