Somn bun, de-acum adio, cântărilor vieții,
Adoarme frântă mâna pe lira fermecată,
Se pierd în roiuri stele și zorii dimineții
Își duc pe umăr prada-clipa visării, moartă.
S-a stins în suflet vraja, ca pustnicu-n chilie,
Agonizând cu jale între dureri profane,
Ruina unui templu căzut în agonie
Pe care cresc în voie sălbatice liane.
Sărmană umbră veche, te frânge imnul vieții,
Îți cade brațul moale, se-nchide mută gura,
Din crângul plin de triluri îți zboară cântăreții
Și vântu-ți-plânge jalea si-ți lacrimă natura!
Trăiri din vremi pierdute, ecouri depărtate,
Ați fericit ființa cu bucurii mărunte,
I-ați înviat trecutul și clipa care bate
Și-acum vă duceți vraja spre lumi necunoscute.
Ah, amintiri, rămas-a-ți ca niște cuiburi care
Și-au izgonit toti puii, i-au prăpădit demult
Și peste voi, uitări, dau păcii funerare
Prilej să stingă dorul și-al inimii tumult!
Dacă ai pune globulele roşii din sânge unele peste altele, ai crea un turn înalt de 50.000 km. Jumătate din aceste celule se schimbă în fiecare săptămână, iar 15 milioane de globule roşii mor în fiecare secundă.
vezi mai multe poezii de: Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: