Sentința Ultimei Instanțe

Autor:Nicu Hăloiu


Adăugat de: nicu hăloiu

marți, 09 ianuarie 2024

Sentința Ultimei Instanțe
...
I-ai văzut privind arena bucurându-se de moarte,
Cum urlau setoși de sânge făcând semnul de-a ucide?
Ăștia-s oamenii pe care doar o virgulă-i desparte
De șopârlele din mlaștini ori de hienele perfide!
...
De sunt copii sunt fără minte de-ai zice că-s apucați,
Puberi și-adolescenți de-asemeni, fără minte, posedați,
Ai putea spune că că nu-i vremea să fie de-acum maturi,
Dar se nasc cu mintea-n ceață și mor la fel de obscuri!
...
Singura lor preocupare este cât mai mult să strângă
Și s-apară-n fața lumii ca niște mari câștigători,
Tu să nu le plângi de milă când au motive să se plângă
Cum nici ei nu simt vreo milă de te văd căzut și mori!
...
I-ai văzut curgând pe stradă la-ntrecerile lor sportive?
Valuri, valuri de nebuni urlând ca apucați de streche,
Ai spune că-s turmă de bipezi din vremurile primitive
Sau evadați de prin spitale, toți bolnavi, într-o ureche!
...
Lumea toată e pe ducă, și-a rătăcit de mult menirea,
Nimic nu mai are sfânt și nu mai are nici speranțe,
Pentru că-i mult prea târziu să primească iar iubirea,
S-a declanșat automat Sentința Ultimei Instanțe!
...
Stai departe de-astea toate și nădejdea nu ți-o pierde,
De-ai putea să le arăți adevărul, nu te-or crede,
Ei toți s-au învățat așa, în marasmul lor comod,
Nepăsători de-a lor menire și ducând o viață goală,
Trăind intens și grosier cu muzica lor infernală,
A lor muzică plăcută se va transforma-n prohod!

”Uscăciune”-pictură Sorina Hăloiu


vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Adevăr
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.