Rămânem adesea la margini de gând,
Privind spre tărâmul ce n-a fost să fie.
Un șir de destine ce dorm rând pe rând
În haina lor veche de pură teorie.
Ce-ar fi fost dacă pașii ar fi ales drept?
Dacă frica de-atunci n-ar fi stat la pândă?
E un gol ce se simte discret în piept,
O vină mută ce stă să ne vândă.
Suntem colecționari de secunde pierdute,
De gesturi ce-au încremenit în efort.
O lume de șanse și voci ce-au tăcut,
Un vas ce n-a vrut să mai plece din port.
Inteligența ne e acum doar o povară,
Căci știm să trasăm geometrii de regret,
Să vedem cum o viață întreagă se-nfășoară
În jurul unui punct mort și discret.
E obositor să trăiești în oglindă,
Să compari ce e azi cu ce-ar fi putut,
Să lași neputința încet să cuprindă
Tot ce prin fapte n-am vrut să dăm împrumut.
Am fi fost poate alții, mai vii, mai întregi,
Dacă mândria sau teama n-ar fi fost legi,
Dar timpul e singurul care nu-ți dă dovezi,
Decât în ruinele a ceea ce nu mai poți să vezi.
Ne consumă acest “dacă” rostit în surdină,
O proiecție fixă pe un zid de tăceri.
Suntem umbre ce caută o altă lumină,
Rătăciți printre sfinții de azi și de ieri.
vezi mai multe poezii de: teoshugs
Detalii poezie:
Distribuie pe: