Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXLIX

Sus, pe vânătul Eter,
Al meu Sol încet se-ncinge
Și se scurge în clepsidră
Întru cinerar se stinge.

îți voi picta o fericire albastră pe sâni
de sărut te voi ține până la apus
goi iubito mai apoi ne vom plimba puțin prin eternitate
îngeri căzuți vor cânta aleluia

Dacă vrei să iubești primăvara,
Ține o frunză în palme zâmbind,
Vei vedea, doar atunci prima oară,
Toți copacii-n tine înflorind.

Lucrurile iar mă rănesc
oamenii ce să mai spun
mie-mi pare doar firesc
unii cred c-aș fi ne-bun

E zăpadă mare afară
Vin și eu acuș-acuș
Trăgând sania de sfoară
Să mă dau pe derdeluș.

E târziu și noapte, dar încă e azi.
Miroase a munte, a iarnă și brazi.
Îmbie, de vrei, în somn dulce să cazi,
dar simțul e treaz — și stai, și mai stai —

Rămânem adesea la margini de gând,
Privind spre tărâmul ce n-a fost să fie.
Un șir de destine ce dorm rând pe rând
În haina lor veche de pură teorie.

vine și clipa-n care-mi pun creierul pe stop
prea plin era de toate străvechile credințe
milenii de istorii s-au adunat potop
să-mi povestească basmul umanei neputințe

Vântul mi-a ciufulit toți merii din grădină.
I-a scărpinat grăbit sub subsuori.
Au râs cu gura pân’ la rădăcină,
Că nu le-a mai păsat deloc de flori.

Să speli de vise fruntea caldă
În dimineți prea mohorâte
Și pe obraji speranța crudă
Să- ți șteargă gânduri prea cernite.

Haotic dans au fulgii în strunga dintre ani,
Iar crivățul ne-alungă cenușa din cuibare,
Ne-nțeapă undrea-n oase spre a hrăni zăgani,
Dar măduva-i puțină și țipă a schimbare.

Frați de limbă românească
Hai să dăm mână cu mână,
Să facem să înflorească
Țara noastră cea străbună.