Poezii despre Amintiri:

Apleacă-te spre mine, tu, frunza mea plăpândă,
Când toamna se retrage în vechiul calendar,
Ninsoarea care vine egală și flămândă
să nu mă troienească strivindu-mă barbar.

Pământule, primește-ți pământul!
Primește-mă pământ!
Sunt atât de singur fără rând:
Drac alb sau negru sfânt.

Scurtează vremea, treci prin calendar,
Mâinile mele stau obosite,
Nu se ridică aprinse de jar,
Ramuri de lumină înmugurite.

Mă întorc oracol la izvoare
Printre dealurile mele dragi,
Port în suflet dimineți astrale
Și-n spinare un rucsac cu fagi.

Țin minte, printre alte gânduri, chinul
De-a smulge purul sfintelor icoane,
Să îl afund în voce de consoane,
Să-nchipuie priceasna și aminul,

Dorm mâinile în poală și suspină
Năduful călduros al amintirii...
E grea această pravilă a firii,
Când nostalgia geme anodină.

Stranie cântare de valuri pe țărm
pe gamba cea adâncită-n nisipuri
a neopritului Cronos.
Seara parcă se-aud mai slobode

În zi de sărbătoare, ne-adunăm cu toții,
Cu inimi pline de respect și recunoștință,
Pentru cei ce-au fost, pentru eroii noștri,
Ce-au scris cu sânge și cu dor, o veche biruință.

Basarabia, pământ de dor și vis,
În brațele tale, timpul parcă s-a închis.
Dealuri verzi și văi adânci, mângâiate de lumini,
Aici, istoria se scrie în lacrimi și suspini.

Ninge infloritor de primăvară
...fulgii imi pistruie fața
Vreau să ajung la lumina de acasă
Drumu-i cărunt, timpul mărunt