Poezii despre Amintiri:

Uneori, cuvintele se ingroapa in taceri Si mangaierile in zambete! Atunci, fericirea ma da de gol Si-ti ating cu buzele arse mana! E atat de frumos, incat ma impiedic de vise Si cad in cursa pacatului... Sarutandu-te simt cum picuri in mine otrava dorintei! Plec pe carari tainuite purtanandu-mi povara... O scoica intr-o mana de lut, Imi ghiceste destinul:condamnat la iubire! Cat de grele sunt lanturile tacerii, Si tu , ai plecat fara sa rupi macar nicio zala!

Iata,obsesia mea:Usa era intredeschisa...Se-aratau femei ce purtau in brate, Gaini legate cu sfoara rosie.Dormeau, toate tavanele!

Sa ne mai pierdem inca o data Pe viata as fi condamnat - As fi minerul peste care O galerie-n mina s-a surpat Cu tot trecutul detonat in spate Chemandu-si ambulantele in gand, Sa-si puna inima la loc Fiind doctor si asistenta rand pe rand- Si doar o voce cu o mana-ntinsa Ce intr-o migrena in creier sta zidita, L-ar mai putea aduce inapoi Ca pe-un marfar din gara bantuita!

Mă răscolesc mereu aceste amintiri,
Bătătorind cărări subpământene,
Ba sunt o frunză cu nervuri subțiri,
Ba un copac cu rădăcini eterne.

Un cântec în tâmpla-amintirii se zbate
Și-o punte spre-o noapte de iarnă întinde...
Cândvaul cu umbra lui deasă-ți cuprinde
Prezența pe clapele mele, bărbate!

Dilema de la naștere
..
M-am trezit deodată în acest bal mascat,
N-a fost voia mea, pe cuvânt de-onoare,

Sunt singur. Numai ceasul
Mai sparge liniștea acestor ierburi.
Uitați-vă la mine, sunt rămasul
Iubirilor ce-au ars in alte evuri.

Apleacă-te spre mine, tu, frunza mea plăpândă,
Când toamna se retrage în vechiul calendar,
Ninsoarea care vine egală și flămândă
să nu mă troienească strivindu-mă barbar.

Pământule, primește-ți pământul!
Primește-mă pământ!
Sunt atât de singur fără rând:
Drac alb sau negru sfânt.

Scurtează vremea, treci prin calendar,
Mâinile mele stau obosite,
Nu se ridică aprinse de jar,
Ramuri de lumină înmugurite.