Să nu mimați iubirea niciodată!
E-atâta nesfârșire-n ea, când este,
E-o infinită mare-învâltorată,
Ce-și poartă valuri uriașe peste
Tot ce s-a spus, sau s-a simțit vreodată.
E un ecou al sufletului, care
Sloboade firul lung al bucuriei
Și caută, naiv, să înfășoare
Un alt ecou, supus pe veci beției
De-a adora și de-a dori legare.
Așa, cu soarta prinsă, înnodată
În greaua taină de-ați fi dor să suferi,
Te-arunci și-ți lași trăirea inundată
De raiu-acela, ce-nflorește nuferi.
Să nu mimați iubirea niciodată!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: