Vor râde crunt, amarnic — și tu vei fi subiectul.
Vor face comparații pe teme seci, banale...
Cu neagră ignoranță îți vor schița portretul,
Mizeria din suflet ți-o vor așterne-n cale.
Să nu îi iei în seamă, ba chiar să-ți fie milă
De lumea lor îngustă, lipsită de lumină!
Să nu le cauți vină, nici sentiment de silă
Să nu te invadeze — nu știu câtă rugină
Le macină văzduhul, — portița de scăpare
Din lanțurile humei, prin care împietrirea,
Le-ngroapă veșnicia și orice vindecare.
Tu, roagă-te în taină, să-i fulgere trezirea.
Și doar imaginează-ți, puteai fi tu acela
Pe care aparența nălucilor umane,
De la-nălțimi de visuri, să îi împingă schela,
Căzând în golul lumii, la neputință-n coarne.
Să nu te doară scopul pe care-l venerează,
Ci intuiește taina din spatele pornirii...
Nu ei dețin controlul. — Ceea ce-i guvernează,
E-o forță mult mai mare — părintele-amăgirii.
Rămâi în răstignire și-ncrede-te în rana,
Ce-ți întărește pieptul în fața loviturii.
Și dacă, totuși, lupta îți va strâmba coloana,
Rămâi fidel iertării, dar și dușmanul urii.
vezi mai multe poezii de: Evelin
Detalii poezie:
Distribuie pe: