Revers

Autor:Evelin L. Ș. Andrei


Adăugat de: Evelin

marți, 04 iulie 2023

Meriți din plin cumplitul dor
Și să trăiesc la tine-n gând.
Să vezi și tu cum e, plângând,
S-auzi al inimii sonor.

Să vrei mai mult și să nu poți,
Nici să deguști, nici să cuprinzi.
Trecutului să i te vinzi,
Și umbra să mi-o simți în toți.

Ți-am zis și-ai refuzat să crezi...
Ți-s ochii-acum de plânset beți.
E rândul tău să mă regreți.
Când cauți doar câștigul, pierzi.

Nu mă mai dori, nu te mai chem.
Rămâi acolo unde ești.
Nu ai știut să prețuiești
Al sufletului meu poem.


vezi mai multe poezii de: Evelin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.