Puterea gândului
...
Spre stele mi te-avântă gândurile mele,
Spre stelele din care te-ai întrupat aici,
În lumea grosieră a sufletelor mici,
Să-nveți pe cineva să zboare către stele!
...
Mi te poartă gândul acolo, printre astre,
În lumea minunată din care ai venit
Să-mi aduci misterul nopților albastre
Și stropul de lumină ce mi-a fost sortit!
...
Te mai port cu gândul prin caișii-n floare,
Când florile lor albe se-așează în livezi
Și văd cum se reflectă lumina de la soare
Când mă privești, cu ochii blânzi și verzi!
...
Și te port cu gândul pe unde-am fost cu tine,
Prin toate-acele locuri ce sunt de neuitat,
Din trecutul greu și binecuvântat,
Vechi zidiri mărețe ajunse-acum ruine!
...
Te mai port cu gândul pe malul unei ape,
Unde de-atâtea ori am poposit,
Simțind că suntem fantastic de aproape,
De acel timp pe care o viață l-am dorit!
...
Când eram pe bancă atunci, lângă fântână,
Lângă arteziana aceea ce părea că plouă,
Era atât de cald și mă țineai de mână
Când de pe frunte-ți luam boabele de rouă!
...
Te port cu gândul pe drumul vieții noastre
De care-mi amintesc, îmi amintesc cu drag
Trecându-te iubito, în brațe peste prag,
Ca să-mi fii regina nopților albastre!
...
Dar cel mai mult îmi place să te am în gând,
Să te port cu mine oriunde m-aș duce,
Să simt că am în mine sufletul tău blând,
Iar de închid ochii, îți văd privirea dulce!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: