Păroasa
...
Am să vă spun o poveste cu ce n-a fost niciodată,
Că de-ar fi fost nu v-aș fi spus:
Într-o seară, nu știu care, imediat după apus,
Am văzut mergând spre casă, o căruță minunată.
..
Știu că pare incredibil și m-ar crede prea puțini,
Dar la ea, în loc de cai, erau înhămați delfini,
Lângă ei, nu prea departe pășeau zece rinoceri,
Îmbrăcați la două coarne, ducând zilele de ieri.
...
Zilele acelea toate le purtau în niște saci,
Țesuți la mare repezeală din haine de la săraci.
Rinocerii erau liberi, iar în mersul lor tăcut,
Se vedea de la o poștă că veneau de undeva
De unde timpul nu mai merge, ci trăiește în trecut,
Ancorat pe bolta verde cu stele din mucava.
...
Și-n căruța minunată de care tocmai vă spuneam,
Ce-avea pe deasupra pus un flușturatic coviltir,
Era mare gălăgie, un asurzitor bairam
Pregătit de multă vreme, de un rege, Boromir.
...
Acesta era uriaș, avea la cingătoare-o ghioagă
Iar pe cap purta coroană cu dinți puternici, de oțel,
Pe piept purta o poză cu cea care-i este dragă,
O păroasă de prin peșteri ce prinsese drag de el.
...
Iată dară circul lumii plecat la drum cu tot alaiul
Cu delfini trăgând povara celor plini de voie bună,
Iar în mijlocul căruței, un bătrân ținea vătraiul
Să ațâțe focul sacru aprins de razele de lună.
...
La un moment dat, în noapte, apare de sus din deal
Unul din rinocerii vremii, călare pe-un mândru cal
Ducea cu dânsul o disagă în care pusese trupul
Mândrei regelui cu ghioaga, pe care-o ucisese lupul.
...
Care lup? Păi nu v-am spus? Am uitat, uita-m-ar boala!
Era lupul singuratic, ce cânta noaptea cu vioara
A cărui soață a fost mâncată de lângă el de-un crocodil
Aflat în alaiul vesel la curtea lui Boromir.
...
Acum a venit și vremea lupului neconsolat,
Care prinzând draga păroasă, ca orice lup, s-a răzbunat.
...
Iar rinocerul ce trecea să culeagă fragi și mure,
A găsit trupul păroasei, prin frunzișul din pădure
Și auzind gălăgia din căruța cu bairamul,
A adus trupul păroasei la rege, să-i facă hramul.
...
Regele văzându-și draga cu mâinile puse pe piept,
S-a ridicat în picioare ca un stâlp de piatră drept
Și privind cu duioșie ce frumos e-ntinsă moarta,
Își luă ghioaga-n mâna dreaptă și strigă: asta e soarta!
....
Se-ntoarse la rinocer și-l întrebă: lupul știi pe unde este?
Nu știu zău, o rătăci pe la alții prin poveste!
...
Dă de el și spune-i tu să-mi iasă degrabă-n cale,
Că-i obligat acum de soartă să vină la-nmormântare,
Spune-i că-l mai rog să vină mai devreme, mâine seară
Că se pune masă mare și vreau să-mi cânte la vioară.
...
Atunci îi spuse rinocerul, ce facem rege cu delfinii?
Câți sunt? Doi! Să vină-n spate, în grădină la palat
Și-or să mă găsească-acolo, la piscină, în halat
Îi voi lăsa să-noate liber, că le las piscina toată,
Dar s-aduci cameramanul să-i filmeze când înoată!
...
Am înțeles mărite rege, așa voi face, dar să-mi spui,
De de ce-ai înhămat delfinii să tragă la căruța asta?
Pentru că eu sunt rege, măritul rege Boromir,
Și pentru că voiam cu ea să-mi plimb uneori, nevasta
Iar căruța asta mare e de-aia cu coviltir.
...
O moștenesc de la strămoși, care-au reușit să-ndure
Trei zile consecutive, auzi tu, să nu mai fure
Și pentru c-au reușit și n-au furat măcar un ou,
Au primit căruța asta de la neamț. Gratis. Cadou!
...
Dar acum iubita-i moartă, nu cred să mă mai însor,
Tot n-am cu ce plăti delfinii, le voi da căruța lor!
...
Apoi s-au dus cu tot alaiul cu regele și-nmormântară
Păroasa dragă omorâtă de lupul expert în vioară!
Asta fu toată povestea care n-a fost niciodată
Pe care nu v–aș fi spus-o de-ar fi fost adevărată!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: