Prin tunelul oranj (I) - Nichita Stănescu

primul poem dedicat dorei


Mă uitam absent la nu știu ce.
Desigur în spatele meu ningea.
O fugă de iepuri lăsase urme pe câmp.
Fără de arme fiind, Doamne,
cum de-am putut să stârnesc
atâta groază?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.