Predestinare

Autor:Evelin L. Ș. Andrei


Adăugat de: Evelin

marți, 18 aprilie 2023

Doar pentru tine simt că-s pregătit.
În rest, introversiune, teamă, gol...
Nimic din tot ce pot iubi, ca rol.
Doar tu-mi poți oferi rostul dorit.

Oricâtă beznă m-ar îngenunchea,
Simpla prezență-a ta o năruie.
Tot ce-i lumină,-atunci, mă-nvăluie
Și pentru-o clipă, devii lumea mea.

Nu ține mult minunea, căci dispari,
Iar drumurile noastre-și văd de drum.
Dar, când ne regăsim, ca și acum,
Eu știu că și-altă dată-ai să apari.

Ceva te dă de gol că-mi ești mai mult
Decât o împăcare de moment.
Ești vocea ce m-aduce în prezent,
Când doar trecutul pot să îl ascult...

Privesc vrăjit la urma ce o lași,
Pe unde treci, cum luminează căi
Și, dintr-o dată, simt că pașii tăi
Vor deveni, cândva, și ai mei pași.


vezi mai multe poezii de: Evelin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.