Praf de stele mari

miercuri, 01 septembrie 2021

Ceas al nopții din infern
Tu când mă chemi, eu te blestem;
Se intreabă azi Zădărnicia
Cum de-mi caut armonia...
Oh întreabă-te, tu, dar
Cum de-un suflet solitar
Își vânează veșnicia
Când de-o vreme, toată gloria
E doar praf de stele mari.

Dureri! Și lacrimi am cules
Din rodul meu, din rod ales;
Când viu credeam, m-am molipsit
Cu-acest cuget ce-l văd azi greșit-
Pe-un meleag îndepărtat
Pas iernatic am purtat
Căutând acea comoară,
În văzduh, în spumă goală.

Cum se poate-n pustietate
Duh nechibzuit
Care-și cată sațietate
Să continue negreșit?
Visul, recunosc- m-a ademenit.
Gândeam mai mult decât lumina
Ce străbate-adânc cortina
Supremului nedefinit.
O viață-n vise irosit,
O pretindere mereu de-a fi
Aidoma stelei lucii...
Cu-a mea natură însă-n van caut, să știi,
Căci orice caut, zările-mi rămân pustii.

În iarna nopții cea profundă
Timpul zace, e învins,
Dar pun capăt căutării
Și pun capăt disperării-
Armonie am pretins.

Mă ridic peste durere,
Al meu suflet e tăcere,
Mă cobor în infinit
Și-mi găsesc locul tihnit.

În ceasul propriei inimi
Se-aud voci de nestemate,
Comori ce-mi sunt reanimate.
Emoții vechi pierdute-n timp
Urlând, bătând, cântând, vorbind;
Azi e verde duhul meu
Sunt complet, căci azi...sunt eu.

Ceas al nopții din infern
Tu când mă chemi, eu te blestem;
Se intreabă azi Zădărnicia
Cum de-mi caut armonia...
Oh întreabă-te, tu, dar
Cum de-un suflet solitar
Își vânează veșnicia
Când de-o vreme, toată gloria
E doar praf de stele mari.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.