Povestea crinului

duminică, 22 mai 2016

La o mare sărbătoare
S-a făcut cadou o floare
Prinsă în buchet, frumos,
Dăruit cu glas voios.

Crinul alb în roşu aprins
Trandafirii i-a cuprins
Cu mireasma lui regală
Radiind parfum în sală.

Mai spre seară, obosite,
Florile-n buchete multe
Au ajuns în vază-n casă
Puse cu o grijă-aleasă.

Crinul mândru în boboc
Îşi făcea printre flori loc,
Nimic nu precupeţea
Să-şi arate frumuseţea.

Zilnic era admirat…
Cu mireasmă a-nconjurat
Pe cea care-l îngrijea,
De el la toţi povestea.

Ah, cum reuşea femeia
Să îşi ţină-ascunsă cheia
De la uşa ce închide
Taina inimilor blânde!

Într-o lume tot mai rece
Sufletul ei se petrece
Prin noroaie de cuvinte
Şi nori negri-n simţăminte.

Plânge crinul printre flori
Căci simte a ei fiori
De durere sufletească
Pe care vrea s-o oprească…

Şi se face dimineaţă…
Cu un zâmbet larg pe faţă
Ochii ei caută floarea
Vrând să-i dea îmbrăţişarea!

Vede lacrimi în petale
Şi în mâinile ei goale
Cheia este strecurată
De floarea îndurerată.

Crinul şi inima blândă
Nu mai vor să se ascundă
Frumuseţea şi parfumul
Pe care le are omul
Ce-a uitat că-n a lui viaţă
Sufletul îi dă speranţă
Să cunoască fericirea
Şi s-atingă nemurirea!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: