Poveste
...
Nu văd un har în mine, dar de zbătut, mă zbat
Atât mi se cuvine, atât mi s-a păstrat,
Bogat nu-s în cuvinte, mi-e lexicul sărac,
Scriu ce-mi vine-n minte, nu fac cuiva pe plac!
...
M-am infestat de mic cu-acest microb peren,
Deși-l aveam în mine, era nemanifest
De spun azi că-s poet, aș fi doar un obscen,
Spun deci că versific, așa e mai onest!
...
M-or judeca în urmă cei pricepuți la vers,
Văzându-mă atins de-acest microb peren,
M-or acuza c-am fost un tânăr mult prea șters
Sau vor vedea în mine bătrânul fenomen?
...
Am numai mâna dreaptă și emisfera stângă
M-ajut cum pot de ele și nu mă simt trădat,
Sper doar să-mi mai rămână din ce mi s-a păstrat
Din lexicu-mi sărman, o lacrimă, să plângă!
...
Povestea mea de altfel, e ciudat de banală,
Născut în miez de noapte în prag de primăvară,
Priveam de mic la stele, atras de-a lor lumină,
Uimit de bolta nopții, de stele-atât de plină!
...
Apoi, precum oricare, am trecut prin școală,
De care niciodată nu m-am simțit atras,
De unde-am păstrat versul, atâta mi-a rămas,
Dar bolta nopții azi, îmi pare-atât de goală!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: