Poem păcătos

Autor:Evelin L. Ș. Andrei


Adăugat de: Evelin

joi, 05 februarie 2026

Din întunericul ce ne-a cuprins,
Se-aude-un râs malefic, uneori,
Pe care îl cunosc și-mi dă fiori —
E focul versului, încă nestins...

Că mi te-ai dat, se simte de ne-nvins
Și râde încontinuu până-n zori,
Când te re-ntorci la casa ta cu flori
Și cu bărbat de ignoranță-atins.

Nici bine de cusur nu ne-am desprins,
Că versul îmi devine-nsângerat,
Iar sufletul, pe jumătate, stins...

Asta nu-i poezie — e păcat.
Mereu mă las de el, spre tine-mpins...
Tu, fascinată; eu, hipnotizat.

(Din vol. „Sindrom poetic”)


vezi mai multe poezii de: Evelin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.