Poem despre zăpadă - Carl Sandburg

ZĂPADA ne-a purtat din văile pline de fum spre munți albi;
am văzut vaci albastru-catifelate păscând iarbă stacojie,
iar ele ne-au dat lapte roz.

Zăpada ne transformă oasele în fâșii de ceață,
prinse de vânt și prefăcute în nenumărate dansuri.

Pe vremuri, șase „biți” pentru un praf de zăpadă ne aduceau viziuni minunate
– femei cu brațe lungi plutind peste dealuri însorite de toamnă –
care ne făceau să uităm de toate.

Oasele noastre plâng și plâng, neîncetat, își transmit telegramele:
Mai mult, mai mult – ne cuprinde pofta, o poftă mistuitoare,
și doar Dumnezeu știe când se va sfârși.

Pe vremuri, șase „biți” ne făceau rost de zăpadă și potoleau pofta
– acum guvernul spune: „Nu, nu”, chiar când oasele noastre
își strigă telegramele: „Mai mult, mai mult”.

Vasele albastre mor, nu mai e lapte roz, nu mai sunt femei cu brațe lungi plutind,
dealurile sunt pustii – ne întoarcem în văile pline de fum
– strănutați, tremurați și crăpați, drogaților – guvernul spune: „Nu, nu”.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Carl Sandburg