Poarta viselor
...
Pe-ngusta cărăruie
Batem la multe porți,
Rugând în van destinul
Cumva, să ne deschidă.
În dosul lor sunt vise
Și-o scară care suie
Spre cerul ce ne scapă
De existența vidă
În care suntem morți
Și care ne adapă,
Să ne-ndulcească chinul.
Nu vrea să ne ucidă!
...
O, câtă rugăciune,
Câte bătăi la porți
Ce stau mereu închise
Și nicio minune
Nu este pentru morți.
Doar vise interzise!
...
Dar eu, am avut un vis
Și-n lumea asta moartă
Am bătut la poartă,
M-am rugat de soartă
Și mi s-a deschis!
În timpul nopţii, stelele par că se mişcă până ajung la orizont. Această mişcare nu este reală, ci este doar o consecinţă a faptului că Pământul se roteşte.
Citate şi Maxime:
Entuziasm. Imbold inconştient pentru saltul în necunoscut. Ovidiu Oană
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: