O salcie pletoasă
plângea în pumni
săraca
şi tot amarul lumii
i se scurgea
în trunchi
pe drumul
dinspre ceruri
prins în descânt
de toaca
zenitului
cu barba de nori
pân’ la genunchi
plângea şi tristă
vara
urnită-n pribegie
cu paşi cerniţi
de frunze
pe caldarâm stelar
şi pleata-i grea
de roze
se despletea-n sicrie
sub clopote
de-amurguri
zidite-ntr-un fanar
doar omul
bată-l timpul
sub salcia plângândă
îşi râde neputinţa
cu dinţi de cal rebel
şi
prăznuind altare
de piază sângerândă
mai flutură
năframe
şi zburdă din penel.
vezi mai multe poezii de: Lucia Eniu
Detalii poezie:
Distribuie pe: