Parcarea
…
Dac-auziți cumva cum c-am murit,
Nu credeți, nu veniți la-nmormântare
Doar mi-am lăsat mașina-ntr-o parcare
Și am pornit în zbor spre infinit.
…
Mă duc spre alt tărâm necunoscut.
Călător pierdut prin veșnicie,
Să pun pe-alocuri câte-un început
Un alt izvor mustind de apă vie.
…
Moartea-i doar așa, o poartă mare
Ce se deshide larg către lumină,
Nu plângeți dar, sufletul nu moare,
Să-mi presărați cu flori locul de parcare,
Unde mi-ați pus vechea mea mașină.
Și tot acolo, să-mi așezați o cruce
Pe care scrieți o singură urare:
Somn ușor și fie-ți somnul dulce!
…
Deși nu dorm, să știți, dar e plăcut,
Să plec de-aici la suflet împăcat,
Știind că am trăit cum am putut,
Mulțumit că voi nu m-ați uitat.
Sepiile îşi schimbă culorile în funcţie de plantele şi pietrele din jur. Acest lucru este posibil datorită sacilor cu pigment din piele, care se dilată sau se contractă în momentul schimbării culorii.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: