Alunec cu priviri absurde
Peste rădişul făr-de noimă
Sperând din nou să ne abunde
El fondul fără de vreo formă.
Absorb desişul vremii tulburi
Cel presărat cu diafane
Încă mai caut printre rânduri
Esenţa din nimicuri făr-de drame.
Păşesc pe creasta de din vale
În aşteptare de senzaţii
Mai caut drumul făr-de cale
Şi în infern elucubraţii.
Cobor pe panta făr-de trepte
În haosul cel auster
Aştept din nou să mă îmbete
El Universul fără de mister.
Mă-ndrept spre cine ştie ce
Mă-ntorc din drumul neumblat
A mai rămas nimicul ce se coace
Şi nemurirea singură-n palat.
vezi mai multe poezii de: Pitagora
Detalii poezie:
Distribuie pe: