O, stând aici la țărmu-mi, singuratic,
Ma uit la fluviul cerului, cuminte
Și tresărind, în visul meu tomnatic,
M-aș azvârli în apa dinainte!
M-aș duce înotând până la Lună,
Să-i dau o sărutare pe obraz,
Într-o idilă scurtă și nebună,
Șoptind că-s viu și de-o vecie treaz.
Și ea îmbujorată-n fața sorții,
Zâmbind la cerul larg și înstelat,
Să îmi arate când gondola morții
Va luneca furiș spre apa vieții,
Pândindu-mi sufletul nevinovat.
Și stăpânit de nebunescul firii
Să mă ascund, ca un țipar, pe fund,
M-aș avânta din nou în apa zării,
Luând curaj, în numele iubirii,
Cu-o daltă și-un ciocan să o scufund!
vezi mai multe poezii de: Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: