O, cer tăcut!
...
Totul se stinge, rând pe rând, luminile pier,
Focul vieților moare, lumina lumii dispare,
Cele veșnice sunt trecute toate-n efemer,
În munți, pustnicul orb s-a pus la culcare!
....
Dreptatea lumii umblă scăldată-n sânge,
Flori albastre și roșii din setea răzbunării răsar,
Lumea rămâne lutul ce-atârnă greu la cântar,
Pe cruce uitat, un Crist vede totul și plânge!
...
Avem nevoie de cer mai mult ca oricând,
Dar lumea se duce iar cerul rămâne tăcut,
Totul se stinge, rând pe rând, luminile pier,
Omul rămâne doar vis, iar Paradisu-i pierdut!
...
Ceru-i tăcut pentru ființa ce privește-napoi,
Nu-i nimeni acolo, doar stele și gol infinit,
Nimeni n-aude strigătul ce-n lume-a-nflorit,
Pentru că cerul cu toate-ale sale e-n noi !
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: