Mi-a moțăit gândul in chip de lumânare,
vârful de condei îmi rupe rândul
şi mâna stânga m-ajută-n contemplare.
Întunericul m-apasă şi-mi strânge odaia,
visul ca un fum, îmi iese din casă,
zboară pe ulicioară, dar îl goneşte hărmălaia...
Cam aşa gândea poetul, acum o sută-şi, de ani,
însă acum este surprins, bietul,
de greieri cibernetici, statici şi spontani.
Odaia, acum, e-un studiu,
cu lumini albe, stelare,
atmosfera-i interludiu,
comandată printr-un click din depărtare!
Nu tu frig sau fum de sobă,
cum era odinioară,
in miros de bulz sau ciorbă,
de păstăi, şi cârnați uscați pe sfoară
Se citea, flămânzi, o carte
galbenă şi rănțuită,
pe care bunica, oala fierbinte,
pripită...
in grabă o punea;
şi-ți notai, scriai, deoparte,
câte-o frază, ce la suflet te ungea!
Şi tot ea, cu puerilă naivitate,
te-ndemna şi îți spunea
(nu ştiu dacă să-i dau dreptate):
"cine are carte, are parte!";
însă acum este Banul, care-şi face "partea" sa!
Se răsfoia...se citea...iar se citea...
şi se nota într-un carnet,
însă acum, cu facilitate, se ia totul de pe net.
Nu se mai scrie cu condeiul
intransigent, frumos şi exigent,
ci se-apasă tastaura unui "device" inteligent.
Nu se mai scrie caligrafic,
de mână, ordonat, gramatical,
ci se "chata" in viteză şi-ntr-un hal fără de hal!
Nu se citeşte o poezie,
un ziar, sau un roman,
dar se priveşte, in prostie,
doar prostii pe un ecran...
Oare cultura suferă, e in stres,
in momentul actual,
ori se-ndreaptă spre regres,
înspre evul-mediu intelectual?!...
Dacă vrei să scri o carte -
o doreşti ca pe-un copil -
e-o Morgana înecată in iluzii deşarte...
Pentru generația...tik tok, este un lucru inutil!
Şi nu sunt doar nişte mofturi
deocheate, să scri cărți - apoi uitate
prăfuite sus pe rafturi...
ca bătrânii noşt'i la sate...
Bucurați-vă de carte, de cultură şi de arte
şi-ascultați-o pe bunica, să aveți in viață-"parte"!
Faceți dintr-o carte - un dar,
care se deschide...iar şi iar!
vezi mai multe poezii de: Ioan Popa
Detalii poezie:
Distribuie pe: