Învăț să văd în întuneric

Autor:Manuela Munteanu


Adăugat de: Manuela Munteanu

joi, 08 ianuarie 2026

Deschide cerul cosmice obloane,
Pe unde își respiră infinitul,
Să se-ntrevadă cum și-a pus zenitul
Metalul înstelatelor colane.

S-a limpezit o apă cu lumina
Care aduce luna mai aproape.
O umbră-mi varsă bezna peste pleoape
Și pleacă să-și dezlănțuie rugina.

Sub pașii mei, pământul își deșiră
Pietrișul poleit cu așteptare
Și simt că în a clipei frământare
Se-atinge a tăcerii tristă liră.

Surâsul vântuit al nopții calde
Cutremură toți plopii din răzoare,
Destramă-a păpădiilor zburare
Și o trimite-n ape, să se scalde.

Învăț să văd în întuneric jocul
Pe care Nevăzutul îl creează,
Atunci când, în eternitatea trează,
Adoarme clipei murmurul și focul.


vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Natură
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.