Întoarcerea
...
Se teme-n taină omul de zarea care cântă
Și îl ademenește pe unicul său drum,
Că-acela-i Adevărul, pus pe crucea sfântă,
Se teme-n taină omul, de viața din postum!
...
O, cât ar vrea să fugă de focul ce-l așteaptă
Și care-i strigă-ntr-una sufletul pierdut,
Că-acolo este locul de judecată dreaptă
Acolo-i Adevărul, cu fața spre trecut!
...
Când vântul viu vuiește și-mprăștie scaieții,
Este chemarea aspră a zărilor senine
Și omul ce se teme că-i la sfârșitul vieții,
Simte în el suflarea puterilor divine!
...
Acesta-i începutul, întoarcerea-napoi,
Acesta este semnul aducerii aminte,
Când se deschide poarta lumii de apoi
Și sufletul se-ntoarce la viața dinainte!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: