Înserare

Autor:Nicu Hăloiu


Adăugat de: nicu hăloiu

luni, 11 august 2025

Înserare

Și timpul parc-a-ncremenit
Încleștat în dinți de smoală,
Când lumea deodat-a răsărit
Paranormal de anormală!

Și ghețurile s-au topit,
Sub lava ce curge nevăzută,
Întărâtat de plumb topit,
Alergic, soalele strănută!

Chiar și vulcanii sunt cuprinși
De hiperactivitate,
Din trențăroși, doi sunt admiși
Să intre totuși în cetate.

Bine c-am apucat să văd
Poiana noastră de narcise
Când nu știam de-acest prăpăd,
Prăpădul viselor ucise!

De ce-aș iubi păcătosul?!
Nu-l iubesc, că nu-mi dă mâna,
Nici nu văd care-i folosul.
Păcătos, păcat, totuna!

Actori pe-o scenă suntem toți,
Rolul și-l joacă fiecare,
Vardiștii se transformă-n hoți,
Cum printre hoți, găsești onoare!

Rabd că n-am alternativă,
Lumea-ntreagă e pe ducă,
Scapă poate cine-apucă
Cireașa de pe colivă!

Poeți sunt toți. Cum să nu fie
Când de fapt e-așa ușor
De scris versuri. O felie
Din tortul întors tuturor

Să guste, să-l simtă dulce
Să-l și mănânce de se poate,
Sau să meargă să se culce
Dacă nu e pe gustate!

În rest, s-auzim de bine,
În cea mai pură experiență,
Lupta dintre rău și bine,
Pentru întreaga existență!


vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.