În ziua-n care Noaptea a refuzat să plece,
Dorindu-se stăpână, voind fărădelege,
M-am ridicat pe stele până la Carul Mare,
Pornind apoi cu dânsul în goană către Soare.
Ştiam că dacă astrul nu prinde libertate
Până ce vine vremea să iasă iarăşi Noapte,
Se face veşnicie de negură nebună
Şi domoli-vor bezna doar razele de lună.
Când ceasuri numai două erau până la clipa
În care toiul Nopţii voia să-ntindă-aripa,
Am fost ajuns la uşa cu yală şi zăvor
Şi-am încercat drept cheie iubire să strecor.
Atunci, ca fermecată, prinsoarea s-a deschis
Şi rază după rază afară s-au prelins,
Purtând pe umeri Ziua ce va urma să vină,
Iar eu venind acasă în straie de Lumină...
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu
Detalii poezie:
Distribuie pe: