Nimic nu sunt, doar pulbere de stâncă,
Purtată pe pământ de vremi uscat.
Și aș dori, la Poarta Sfântă să mă ducă,
Acolo unde de Hristos sunt așteptat.
Sunt doar un fir de praf purtat de vânt,
Dar nici acesta nu mă poate obosi.
De absolut nimic nu-mi este teamă,
Pentru că Domnul, cu mine-i zi de zi.
Nimic nu sunt, decât un stop de burniță,
Ce-a coborât încet, de sus, din norii gri,
Dar sunt un strop iubit, plin de credință
Ce cu Hristos să fiu în cer, eu aș dori.
Dar mâna Lui Hristos mereu mă ține,
Chiar de-s o umbră, ce trece pe pământ,
Cuvântul Său cel Sfânt mă întărește,
Și mă vegează, pe pământul Sfânt.
Nimic nu sunt, dar eu trăiesc sub soare,
Lumina stelelor pașii mii călăuzesc,
Sunt fiu din neam creștin, fără hotare,
Care de mii de ani pe Hristos îl slujesc.
Chiar de-s nimic, dar mila Lui e mare,
Pentru aceasta Hristos a venit pe pământ,
Prin jertfa Lui, iubit sunt eu de Domnul,
Și nu mai sunt eu nimic pe acest pământ.
Eu pentru Hristos nu-s un oarecare,
Chiar de nimic aici în lume eu nu sunt.
Nu mă întristez, știind că mă așteaptă,
O viață liniștită în cer cu Domnul Sfânt.
vezi mai multe poezii de: Preot David Marian
Detalii poezie:
Distribuie pe: