Înfiorare

miercuri, 26 februarie 2025

Eu mă înfior la coacăzul albastru,
Cum curge negru în fumul meu din palme;
El mi-a săpat gropițe în obraji,
Pe care apoi în sânge le-a îmbrăcat.

Când șerpii verzi mi se-ncovrigau pe braț,
Pe băncile din parc o promoroacă gri,
Învăluia în piersici vița mea de vie,
Amnezică amazoană cu pletele război.

Pe străzi bătute-n cuie ca păsări fioroase,
Un derdeluș de gheață lunecă gheata mea,
Eu mă-ndrept spre acvarii cu peștii de oglindă,
Când Zorba Grecul, cu ochii, îmi sărută gura.

Deîndată curg spre vale ca-o apă fără luntre,
Hoinară dimineață cu buzele zăpadă,
Cu degetele roșii și vălul alb -nămeți,
Pe sub trifoi, în februarie, văd fețe cu căciulă.

Cu ochii negri, adânci, cu gene lungi, întoarse,
Privirile viori pândesc femei sălbatice;
Un porc cu fes albastru zâmbește într-un haos,
Dar eu sunt stăpâna haotică, habar n-are dânsul.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.