Nesperanță
...
De ce m-am născut aici?
De dragu-acestui colț de rai,
Al acestui brav popor
Și al celestului său grai,
Clar ca apa de izvor
Ce susură cântând din nai!
...
De dragul doinelor de dor,
Al basmelor care mă poartă
Dincolo de cer și soartă
Pe bidivii ușor ca fulgul,
Pe tărâmuri fermecate
Unde s-a născut amurgul,
Pe tărâmuri nevisate,
Unde clopotul nu bate,
Pentru că nu este moarte
Unde nu este suferință,
Unde toate-s cu putință
Căci spre bucurie-s toate!
...
Aici dorul mă cuprinde,
Ascult copii cântând colinde,
Îmi plac doinele de dor
Cântate de acest popor,
Ce l-a dat pe Eminescu,
Coșbuc, Creangă și Enescu!
...
Deși, regret de când mă știu,
Că m-am născut prea târziu
Și-acum constat că aici,
În țara-n care m-am născut,
Stăpâni sunt niște măscărici,
Trădători, escroci, lichele
La pofte mari, la creier mici,
Că-n țara de doină și de dor,
Aflată azi sub stăpânirea lor,
Înfloresc gunoaie și manele,
Prea multă bucurie n-a rămas
Și moare sfâșiată pas cu pas!
...
Mai constat că minunatul grai
Cel mai pur și limpede izvor
De creații divine și nemuritoare,
Din care bând nu te mai săturai
Plin de doine de colinde și de dor,
A ajuns bătaia de joc a tuturor,
Pocit de habarniștii din născare!
...
Iar poporul ce-a fost odată brav,
De frică și prostie e bolnav,
Bolnav de nesimțire și hoție
Lipsit de credință și lumină,
Eu nu cred să-și mai revină
Nici dus la autopsie!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: