Nemuritorul

Autor:Nicu Hăloiu


Adăugat de: nicu hăloiu

miercuri, 26 aprilie 2023

Nemuritorul
...
Motto: ”Adevărat, adevărat îţi spun că,
dacă un om nu se naşte din nou,
nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
...
Trăim într-o lume nebună
O lume ce-alunecă-n hău,
O lume presărată cu groază
Peste care ochiul veghează
Ochiul cel mare și rău!
...
Ochiul ce nicicând nu clipește
Nu doarme și nu se trezește,
Ochiul atotvăzător și global,
Stăpânul absolut planetar
Ce face orice speranță-n zadar!
...
Ce face și desface-acest joc
Presărat cu ghinion și noroc,
Ochiul născut de-ntuneric
Strălucind sticlos, hidos, luciferic.
...
Ochiul, stăpânul tăcut
De nimeni vreodată văzut,
De veacuri în umbra lumii ascuns,
Ochiul bestiei ce nu moare,
Fără trup, fără suflet și fără odihnă
Ce se hrănește doar cu lumină
Niciodată sătul de ajuns
Și face din lume-nchisoare!
...
Ochiul de mulți venerat,
Global și atotvăzător,
Ochiul groazei supreme,
De-o singură ființă se teme:
De cel care-a murit și-a-nviat
Căci este nemuritor!


vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.