Poezii despre Natură:

Eu n-am să fiu mai vinovat de-atât.
Cred că speranța mea nici nu există.
Și vin la tine, cerule, plângând,
Ridică-mă de-aici, de la pământ,

Privesc către vălătucii din cer
Ce par acum că râd către mine,
E atât de vară
În cer printre nori,

*licurici astral*

găurile din carenă
hotel de lux

*licurici astral*

la căpătâi de ploaie
nor de melci

Un vânt se abate vuind peste codru,
Frunziș spulberând către margini de zori,
Copacii troznesc cu un sunet mai aspru
Decât artileria de fulgere-n nori.

Într-un amurg când razele soarelui coborau la asfințit
Rătăceam pe calea amintirilor, visam la trecut.
Printre irişii cu petalele ca muzica suavului Vivaldi
Am plecat culegând un buchet de melancolii.

Se dezmorțise pădurea, răsăreau brândușele, râdea soarele,
Un fir de apă alerga voios în vălurele mărunte să le salute.
Alături chipul adoratei mele era precum muzica în dragoste.
În fața neasemuitei frumuseți și înțeleptul se oprește.

Grâul de aur se-nchină pe mirişti,
Solemne stau berze cu gâtul beteag,
Din arce de sânger descind numai linişti,
Ce soare de-aramă le face drumeag.

Coboară zorii ridicând noaptea în slavă,
Luna îmbracă haina de argint şi pleacă.
Relieful din jur prinde contur, mă răsfaţă.
Sunt îndrăgostit, viaţa este tare frumoasă.

Fiindcă mult îmi place
În locul cu pace,
Mă intorc mereu
Unde nu mi-e greu...