Poezii despre Natură:

E decembrie.
În văzduh pluteşte,
pe aripi de vânt rece, dragostea.
Ninge iar peste ţara mea.

Ne zvârcolim,
ne zvârcolim…

Vrem să ieşim!

Claxonează noaptea pe şosele bătrâne,
ceaţa înlăcrimată e ocărâtă de toţi;
oraşu-i bolnav de sihăstrii păgâne
şi iarna-i pornită şi trasă pe roţi.

Te-ai strecurat cu iscusinţă
Prin straiul ruginiu de toamnă,
Şi delicată ca o doamnă
Ai cucerit a mea fiinţă.

Glas de pădure

De ce mă tai? Sunt încă verde
Şi frunzele mă dor.

În toamna asta, de taină şi răcoare,
Câmpia ţipă sub lamele de plug,
Aromele de struguri au acelaşi beteşug
Şi se destramă-n asfinţit de soare,

De-ale ogrăzii

( …după târgul de Duminică…)

Îmi place să beau dintr-o cupă
Nectarul fiinţelor vii,
Îmi place să muşc dintr-o drupă
Apusul orei târzii.

Regret acum, că iată, trece vara,
Și vine iară toamna mohorâtă –
Ne vom plimba tristețea seara
Prin parcul plin de frunza doborâtă

...Coşmar...

Sortită mi-a fost dat cândva o întâmplare,
ca într-un vis-coşmar prin neguri să-ntâlnesc