Poezii despre Natură:

Se preling raze pe ramuri
Și se-ascund pierdute zării;
Zimbrii bolții, cu lungi hamuri,
Trag la plugul înserării.

Muntele te face să-nțelegi lucrarea lui Dumnezeu,
Puritatea aerului e gata la tot pasul mereu,
Poluarea din orașe va trece cu răbdare,
Va veni lumina sfântă și-o binecuvântare.

S-au dus norii cenușii
De când aștept, am vrut să știi,
Soarele are curcubeu de culori vii,
Ș-aș vrea zâmbind cu mine să fii.

Un vânt suav de primăvară
Și-un tainic răsărit de Lună
Face ca cerul să tresară
Și noaptea să i se supună.

plutesc din corole de soare
șoptit cu-adiere de vânt
ce nalt și frumos e văzduhul
pământul ce mic și plăpând...

Admir mult planeta noastră din a mea vedere,
Cu timpul ei de ploaie, vânturi și ninsoare,
Un univers ce-ascultă duioase ofuri și suspine,
Ce-au moștenit odată petreceri și ispite.

Te pierd toamnă în tăcere,
Visele dispar în ceață,
Nu mai am nici o plăcere,
Nu mai am nici chef de viață.

Aș vrea să mă așez pe covorul roșu de frunze,
Nu pot că acum e umed și rece,
Noiembrie trece și totu-i pustiu,
Aș sta în pădure și să nu mai viu.

Mă dusei să văd codalbii,
dar cum nu pornise vântul,
rămăsei pe creasta mută
- într-o lume-n așteptare -

Uite ramurile copacului s-au frânt,
Unele, mai stau înfipte în pământ,
Vreau să te cuprind de la rădăcină,
Sper ca vremea voastră din nou să vină.