Poezii despre Natură:

De firul narativ și verde de iarbă,
În vis ea se-mpedică ca o oarbă,
Privind la lumina stelei coapte,
Ce apare-n miez de noapte.

Prima floare înflorește
Prin parcuri și prin grădini,
Inima se-nveselește
Când Celui de Sus te-nchini!

Vino-n luna lui Prier
Pași presară-n iarbă,
Alb-roziu din flori de meri,
Ți-l voi strânge salbă.

O rază melancolică dulce de soare,
Înfierbântă părul meu ușor cărunt,
Ajung la umbră undeva la răcoare
Și-ascult muzica din șoapte mărunt.

Cântecul păsărelelor se întoarce,
seara și dimineața devreme,
iar norii cenușii vin din nou cu pace
și acolo unde-i liniște natura respiră

De multe ori privind absent
Vă tulbur cu prezența,
Iar de vă voi fi judecător
Îmi veți simți absența

Nu se mai știe ce-i afară,
...
Un sfârșit de iarnă grea,
Noapte, frig și umezeală,

Visez câmpii de orizont,
dintr-o poiană de final,
cum picură cu galben-pal
pe Uvertura lui Egmont...

E o dimineaţă cu stele
pe un cer de culoarea amurgului
şi râurile s-au pornit
să curgă îndărăt

Veni un gând de vultur din țărmuri vântuite;
Și-n urmă, aspre aripi julind razant văzduhul
se prăvăleau în cercuri spre verzile întinderi
ca-ntr-un vâtej de aer ce străpunsese timpul.