Poezii despre Natură:

Norii au început iar să fugă,
Uneori în acorduri de soare,
Ce nu mai poate să ajungă,
Se vede acum din zare.

De firul narativ și verde de iarbă,
În vis ea se-mpedică ca o oarbă,
Privind la lumina stelei coapte,
Ce apare-n miez de noapte.

Prima floare înflorește
Prin parcuri și prin grădini,
Inima se-nveselește
Când Celui de Sus te-nchini!

Vino-n luna lui Prier
Pași presară-n iarbă,
Alb-roziu din flori de meri,
Ți-l voi strânge salbă.

O rază melancolică dulce de soare,
Înfierbântă părul meu ușor cărunt,
Ajung la umbră undeva la răcoare
Și-ascult muzica din șoapte mărunt.

Cântecul păsărelelor se întoarce,
seara și dimineața devreme,
iar norii cenușii vin din nou cu pace
și acolo unde-i liniște natura respiră

De multe ori privind absent
Vă tulbur cu prezența,
Iar de vă voi fi judecător
Îmi veți simți absența

Nu se mai știe ce-i afară,
...
Un sfârșit de iarnă grea,
Noapte, frig și umezeală,

Visez câmpii de orizont,
dintr-o poiană de final,
cum picură cu galben-pal
pe Uvertura lui Egmont...

E o dimineaţă cu stele
pe un cer de culoarea amurgului
şi râurile s-au pornit
să curgă îndărăt