Când genar din cingătoare
Scutura a nopții haină,
Dans vrăjit de ursitoare,
Din divin amăgea taină:
Dintr-o stea îndepărtată
Noaptea asta cristalină
Va lăsa lin să răzbată
Duh împrăștiind lumină...
Avea chip, izvor de farmec,
Frunte 'naltă, visătoare,
Pe cuvânt, harul său darnic
Nins-a cu polen și soare!...
A cutreierat de-a lungul
Si de-a latul draga-i țară,
Doină poleind trecutul,
Veac de aur să-i răsară.
Și căta în codrii lacul
Visurilor de iubire,
Geniul însă, urma sacru
Calea sa spre nemurire...
Ascundea sub pălărie,
Pe albastra-i, dulce floare,
Nimenea să nu mai știe
Cum se fur-o sărutare!...
Aprinzând prea tare dorul,
A zburat 'napoi la stele,
Dăruindu-ne izvorul
Din lumina-i ce nu piere!...
Noi luceferi își cer zorii
Iscusit tocmindu-și versu',
Ei rămân doar... epigonii,
El,...luceafărul măiestru!...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Detalii poezie:
Distribuie pe: