Muntele în inima mea

marți, 15 iulie 2025

Tăcerea nopții se coboară
Peste poteci de-argint și dor,
Și-n mine crește-o taină clară,
Mister suav mereu în zbor.

Cu pas ușor, muntele-alene
Își lasă fruntea-n vis curat
În pieptul meu simt cum se-aprinde
Un dor adânc, nemăsurat.

De ce mă chemi, o, suflet blând,
Din umbrele ce nu se curmă?
De ce tresar când simt în gând
Privirea ta, ca o furtună?

Ah, dorul tău ce nu m-a stins,
Ci m-a făcut a fi întreagă,
E flacără de foc aprins,
Și stea căzută peste fragă.

E liniștea ce mă destramă
Și glasul tău ce-mi dă tărie,
Un contrast viu, ce se reclamă
În visul meu de veșnicie.

Că nu e stea fără cărare,
Nici dor ce arde-n depărtare,
Te văd în zare – chip de nea,
Icoană veche-n vremea grea.

Și tu, ce vii în vis, tăcută,
Ca floare albă, nevăzută,
Ești completare în pustiu,
Un vers ce-n mine naște viu.

Când tu ești soare, eu sunt noapte,
Când tu ești ploaie, eu sunt lut
Dar dintr-un gând în miez de șoapte,
Ne naștem amândoi, tăcut.

Am tresărit sub bolți albastre
Când muntele mi-a spus pe nume
O revelație de astre
S-a revărsat tăcut prin lume.

Tu nu erai nicicând departe,
Doar timpul ne-a-mbrăcat în ceață
Și-n clipa sfântă, fără moarte,
Ți-am cunoscut întreaga viață.

Ce sunt și eu, dacă tu nu ești?
Un vers căzut din poezie,
Un gând uitat din vechi povești,
O rugă mută-n veșnicie.

Dar tu, venind, făclie vie
Mă-mplinești în toată firea mea,
Și-n muntele ce-n piept învie,
Tu ești iubirea care-nmugurea.

Și dacă nu vei fi nicicând,
Și dacă drumu-i fără cale
Eu port în suflet, ca pe-un gând,
A noastră umbră ideală.

Căci muntele ce-l port în mine
E templul tău și-al meu pe veci
Iubirea nu se pierde-n tine,
Căci ai venit și nu mai pleci.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.