Mi-a citit măicuţa cartea

Autor:Rolea Nicolae


Adăugat de: ROLEA NICOLAE

duminică, 05 iunie 2016

Mi-a citit măicuţa cartea
Şi mi-a zis cu glasul bun:
Despre ce scrii tu aicea...
Nu ştiu, maică, ce să spun.
Eu te-am învăţat de toate,
Uneori, te-am mai certat,
Dar mă bucur fără samă
C-ai rămas suflet curat.

Că ţi-e slova minunată
Asta nu e treaba mea...
Eu aş zice că de sapă
Mai bine te-ai apuca.
De la sapă mănâci pâine,
Faci bucate şi-ţi faci rost
Apoi, ia-ţi şi tu nevastă
Să o ai sub adăpost.

Şi să-ţi faci şi o căsuţă,
Nu prea mare, cum o fi..
Când e gata, luaţi o fată
S-aveţi, maică, şi copii.
Trece vremea şi vezi bine,
N-ai pe nimeni mai aproape.
Aşa, dacă ai o fată
Are cine să te-ngroape.

Apoi, scrisul tău, băiete,
Nu-ţi aduce nici-un leu,
Ba mai mult, vorbeşte lumea,
Că te răzvrăteşti mereu.
Mi-a zis şi popa din sat
Într-o dimineaţă- albastră
Că le-ai scris, ălora, sus:
‘’S-a dus dracu ţara noastră!’’

Eu îţi zic: lasă guvernul!
Nu te pune tu cu el,
Ăştia sunt uniţi cu toţii
Tu eşti, maică, singurel!
Cât aş da, măcar acum,
Tu s-asculţi povaţa mea:
Să-nfiezi şi tu o fată,
Să te-ngroape cineva!

Cât eşti tu de voinicel
Eu te văd puţin cam dus...
În rest, despre poezie,
Nu prea am nimic de spus.
Doar atât am observat:
Că de toate-mi aminteşti
Cântărind în minte slova
Înainte să vorbeşti .

Asta-i bine, puiul mamei,
Mi te va scăpa de rele,
Că de-ţi vei păta obrazul
Nimeni nu poate să-l spele.
Văd c-ai scris şi de-Azorel,
De oiţe, cal şi vacă.
Eu nu cred că toate astea
Oamenilor o să placă.

Nu ţi-am mai zis, puiul mamii,
Să nu-ţi fac sufletul rău,
Dar, Azor, acum o lună
A murit...de dorul tău.
Nu l-am aruncat prin râpe,
Prin scaieţi sau bălării...
E-ngropat în dosul curţii-
Să te latre...de mai vii...


vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: XL.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Dragul meu confrate,
Sunt onorat de aprecierea ta....si cine nu si-ar dori sa se apropie de un poet asa de frumos...

Îți dau si eu un exemplu...de apropiere la fel de frumoasa,... si anume, poezia MAMA scrisa de Nicolae Labis....se apropie la fel de mult de Esenin...si amindoi sunt mari poeti.

sincer, sunt onorat de aprecierea ta....si nu esti singurul care a remarcat aceasta apropiere.

RESPECT, dragul meu confrate..
ROLEA NICOLAE (autor)
miercuri, 22 iunie 2016



Dragul meu Rolea,
Poezia ta în ansamblu este foarte frumoasă !
Deși, departe de a fi critic, mi se pare că Esenin
te-a influențat puternic în ultimele tale postări.
Diferă forma, diferă versul, dar conținutul este
cam același ! Sunt convins că ști despre ce vorbesc !
stefan doroftei doimaneanu
miercuri, 22 iunie 2016



Vă mlțumesc mult și vă mai aștept.

Stimă...
ROLEA NICOLAE (autor)
miercuri, 22 iunie 2016



O poezie despre mama cu suflet curat .Parca o intruchipeaza pe mama mea o taranca dusa sus demult si dorul meu nu conteneste deloc .O poezie sensibila ca toate poeziile dumneavoastra Multumiri pt carte Ma bucur enorm
lorelei
marți, 21 iunie 2016



Minunată! Parcă îmi aud părinţii! Nici ei nu au fost încântaţi că scriu...aceleaşi reproşuri! Dar sufletul...mă îndeamnă mereu şi e tare frumos şi mi-e bine când îl ascut! Mulţumesc d-nule Rolea! Acum nu mai sunt singură... :))
Ina M.
duminică, 05 iunie 2016



Superb domnule POET!
sonia
duminică, 05 iunie 2016



deosebit de frumoasa...Rolea..
seamana cumva cu o poezie scrisa de Esenin...am citit-o candva ..si acolo,mama,sfatuitoare..iubitoare..purtatoare de griji pentru singura ei,odrasla..

poezia e minunata,Rolea..multumesc..
mai ales ultima strofa..m-a cam lasat fara grai!
cu drag si pretuire..dragul nostru Rolea...
danab
duminică, 05 iunie 2016