Poezii despre Iubire:

Zâmbetul Lui Dumnezeu
Peste deal, într-o vâlcea, îmi stătea mândra, stătea,
cu ochii, azur topit, migdalați de asfințit.
Lua culorile din dor și le prindea în fuior,

Este vară, este soare,
Păsările ciripesc
Inima în piept tresare
Când în ochii tăi privesc.

uneori te-nvălui într-un surâs șăgalnic. privirea ta e plină, soarbe lumina ca pe o limonadă răcoro asă. de dincolo de spațiu ai venit în numeformă și nu ești a mea.

dansul tău e stângaci, singuratic. pasul tău de felină timidă mă-nconjoară tiptil șovăind. îți șlefuiești vorbele cu lacuri fine și nu ești a mea.

În vremurile astea
..
În vremurile astea de goală desfătare,
Să pronunți iubire provoci în juru-ți râs

Măi, dragostea are chip!
Desparte apele de nisip.
Te fură din depărtare,
te poartă până la soare,

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniștit
În zilele când vântul adie abia simțit
Și sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Căzut din vârful moale de penel,
S-a așternut cuminte-n ochii tăi
Un colț de cer cu raiuri și văpăi,
Lâng-o șuviță strânsă-ntr-un inel.

Această zi de toamnă muzicală
mă poartă templier într-a clepsidrei gală,
își scurge peste suflet urma cristalină,
născută din potop de viață plină.

Nici sufletul nu mi-l ascund
îl dau ca și Hristos la lume
în mine însumi când m-afund
doar Poezia Ta să mă rezume

cu trupul tău de muză și sufletul de liră
pari să mă chemi cu tine într-un ciudat infern
în care-ndrăgostiții își ispășesc etern
porniri necugetate și visuri care-aspiră