Ionutz21 - creaţii proprii

În jurul meu cuvintele-s pustii
Nimic nu-mi stăpânește biata gură...
Deasupra, cerul, are insomnii
Și noaptea pe la geamuri mă înjură.

Nu-ți caut vina pe sub pielea goală
Oricât aș vrea să fie vina ta...
Iubind tăcerea mi-ai căzut în poală,
Fără să știu că azi ne vom trăda.

Când trupul meu se va lipsi de viață
Sub ochii celor ce-mi prepară cina...
Din cer cădea-vor ploile cu gheață,
În timp ce în oraș s-a stins lumina!

În lumea mea,
E doar o noapte-albastră, în care tu și eu ne căutam
Rămâne dulce,
Amintirea noastră și lacrima pe care o gustăm;

Ne vom lovi de chinuri și mai grele
Lăsând în urmă teama și regretul,
Doi ochi albaștri vor privi la stele
Cerând să-i fie anulat prezentul.

În satul meu au înflorit salcâmii
Și florile-n grădini zâmbesc la soare...
Au dispărut din peisaj stăpânii
Și îi găsim de-acum peste hotare.

E prea tăcută ziua pentru noi
Când zugrăvim cu lacrima cuvântul,
Prin tine îmi simt casa și mormântul
Și greutatea sutelor de ploi.

Mi-e trupul veșnic aprobat de viață
Și-n el strâng dorul și mândria mea
Iar uneori când mă lovesc de ceață,
Conserv iubirea doar la suprafață

Cu umbra-ți rece îmi îmbraci cuvântul
Dar porți în suflet chinuri și mai grele,
M-ai înjurat de sfinți, dar iată, vântul
M-a îndrumat pe drumul către stele.

Zâmbesc nebunii tot privind departe
Vorbind cu zidul care-i ține-n lanțuri,
Cu gândul sapă adâncite șanțuri,
Dar nu ajung la sfânta libertate!