Ionutz21 - creaţii proprii

Este prea frig să mă gândesc la tine
Și ninge-afară de vreo două zile,
Mă dor plămânii, nu mai am pastile...
Tu oare te gândești cumva la mine?

Azi pot iubi și cerul și pământul
Din care tu ai renăscut din moarte,
Mă tem de ploaie și când bate vântul
Că într-o zi departe-o să te poarte.

Eu știu că într-o zi mă vei ierta
Și mă vei căuta așa deodată,
Dar știu că-n ziua care va urma
Voi fi constrâns să te mai pierd o dată.

Stinsă mi-e lumina-n suflet și mă doare-această pană
Dacă plâng pe mâna dreaptă mor toți îngerii cu rană,
Obosită mi-e vederea și pe limbă port amarul
Iară somnul e străinul cu care ciocnesc paharul.

Să crezi în cer, dar să nu crezi în stele
Să crezi în viață, dar nu în păcat,
Să porți în suflet numai doruri grele
Rămâi ce ești...un om manipulat.

Pe alei sunt numai condamnați
Ce râvnesc la dragostea de-odată,
Ochii galbeni, triști si-abandonați
Și suflarea rece ca de piatră.

Nu e târziu să-mi spui că nu-ți mai pasă
De tot ce-am construit la braț de seară,
Nu e târziu să uiți că ai o casă
Și-un dor flămând ce zace-n călimară.

Ion, al nostru de la sat își cam dorea să aibă zestre
Și într-o zi s-a hotărât să pună lacăt la ferestre
Și-a luat ce-avea el mai de preț, într-un rucsac la drumeție
Și a plecat cu ochii-nchisi, să uite de copilărie.

Iubesc poetic floarea de pe masă
Iubesc din suflet dorul meu de casă,
Iubesc eroic fumul de cărbune
Iubesc femeia care mi-a dat nume.

Și noaptea-i rece tot la fel ca noi
Și port în suflet vina de-altădată,
Există numai conjugări în doi
Și-n viața mea un sentiment de tată.